Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, promite: Severinenii vor avea căldură în această iarnă!

3 octombrie 2013 18:250 comentariiCitiri: 176

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, a organizat o conferinţă de presă prin care a ţinut să clarifice problema agentului termic; în ultima perioadă tot mai multe voci susţinând că locuitorii municipiului nu vor avea apă caldă şi căldură în iarna 2013 – 2014. Alături de Adrian Duicu s-a mai aflat directorul Romag Termo, Paul Ivaşcu şi directorul carierei Husnicioara, Mihai Popa. „Cetăţenii Severinului trebuie să cunoască adevărul vis-a-vis de agentul termic pentru iarna 2013 – 2014. Nu pot să fiu ipocrit şi să spun că nu sunt probleme în judeţul Mehedinţi. Sunt probleme la fel ca în toată ţara, asta datorită guvernării PDL care a lăsat o gaură neagră în economia ţării. RAAN se află într-o situaţie destul de grea datorită  datoriei de peste 8.000 de miliarde lei vechi pe care o are către bugetul statutului şi nu ştim la ora actuală în ce condiţii va putea fi plătită. Sunt facturi umflate şi documente despre firmele care s-au îmbuibat de pe urma RAAN. Dar se va ajunge şi la peştele cel mare, indiferent de ce culoare politică a îmbrăcat acum. Este regretabil că cei care au furat din RAAN, nu au plătit până acum. Revenind la problema agentului termic, severinenii trebuie să ştie faptul că s-a reluat livrarea de cărbune către Romag Termo şi am semnat documentele cu C.E.O. pentru livrarea a 240.000 tone cărbune/lună către RAAN. Asigur populaţia Severinului că este asigurat agentul termic pentru această iarnă, ba mai mult, acesta a început să fie furnizat către zona străzii Plevna şi a Spitalului Judeţean, urmând ca în zilele viitoare toate instituţiile de învăţământ să beneficieze de căldură. De săptămâna viitoare cred că şi populaţia va avea căldură la calorifere”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu. 

A fost reluată livrarea de cărbune pentru RAAN

Directorul Romag Termo, Paul Ivaşcu, a întărit spusele preşedintelui Adrian Duicu, susţinând că din necesarul de 240.000 de tone de cărbune/lună, 160.000 de tone de la cariera Husnicioara, iar restul de 80.000 de tone va fi asigurat de cariera Ploştina. „La ora actuală folosim 5.000 de tone de cărbune, iar când vom furniza agentul termic pentru Severin vom folosi în jur de 8.000 de tone cărbune pe zi. Transportul de  cărbune de la Motru şi Husnicioara se face pe calea ferată. Cantitatea de cărbune pe care cei de la CEO s-au angajat să o furnizeze este de 200.000 tone/lună, necesarul nostru fiind de 150.000 tone/lună. Celelalte 50.000 de tone vor face obiectul stocului de cărbune ce trebuie refăcut”, a declarat Paul Ivaşcu. Acesta a mai ţinut să facă precizări şi cu privire la  preţul gigacaloriei, dar şi la situaţia angajaţilor regiei. „Referitor la preţul gigacaloriei, regia nu este interesată de a cere o mărire a preţului, ci de reducere a costului de producţie. De altfel, muncitorii nu trebuie să îşi facă griji pentru locul de muncă, la ora actuală nefiind făcută sau înaintată o listă cu cei ce vor fi disponibilizaţi. Noi sperăm să nu se ajungă aici”, a mai declarat Paul Ivaşcu. Nu de aceeaşi părere a fost şi Adrian Duicu, acesta susţinând că în cadrul RAAN sunt două categorii de muncitori ce vor pleca. „Este vorba de oamenii care au împlinit vârsta de pensionare şi vor pleca, dar tot aici se mai află şi oameni care nu au nici un fel de legătură cu locul de muncă. Şi aceştia vor trebui să plece”, a mai adăugat Duicu.

„Cazul Gherghe – rătăcire de moment”

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, reprezentanţii mass-media locală au cerut preşedintelui Adrian Duicu lămuriri în cazul primarului Constantin Gherghe, ştiut fiind faptul că acesta a părăsit, supărat, sala de şedinţe după ce consilierii locali ai USL, la cererea  viceprimarului Marius Screciu, au scos de pe ordinea de zi trei proiecte iniţiate de primarul Gherghe. „Primarul Constantin Gherghe a avut şi are în continuare sprijinul USL în cadrul Consiliului Local. Screciu a făcut bine când a suspendat proiectele primarului de pe ordinea de zi. Primarul Gherghe nu a făcut altceva decât să testeze soliditatea forţei USL în cadrul CL. A fost doar un joc de glezne. Pe el altceva îl interesa. Trebuie aici reamintit faptul că la finalul  primului său mandat de primar, Primăria Severin avea o datorie de 400 miliarde lei şi o corectură de 9 milioane euro. Gherghe s-a ales apoi cu al doilea mandat de primar datorită faptului că a fost validat de USL, ştiut fiind foarte bine că PDL a depus toate documentele necesare invalidării acestuia. La ora actuală, Constantin Gherghe este un primar fără datorii datorită USL şi nu datorită PDL. Guvernul Ponta a achitat datoriile, iar acum, în cursul lunii octombrie, Primăria Severin va primi 9 milioane de euro. De aceea, Gherghe şi-a permis luxul de a părăsi sala de şedinţă. Eu cred că ar trebui să fie mai cuminte şi mai liniştit. Nu punctul 14 de pe ordinea de zi a fost motivul părăsiri şedinţei, ci cu totul altul. Gherghe să nu uite că nu Primăria conduce Consiliul Local, ci Consiliul Local conduce Primăria”, a mai declarat Adrian  Duicu. În ceea ce priveşte mineritul la cariera Husnicioara, directorul acesteia a ţinut să  întărească faptul că minerii, deşi trebuiau să revină la muncă începând cu data de 15 octombrie, vor reveni la lucru începând cu săptămâna viitoare, la carieră fiind astăzi 661 de angajaţi.

Senatorul Marius Bălu reacţionează: “Promisiunile lui Adrian Duicu nu fac nici cât o ceapă degerată”!

Din păcate pentru noi toţi, mehedinţenii s-am convins, o dată în plus, că promisiunile lui Adrian Duicu nu fac nici cât o ceapă degerată! Am asistat la o conferinţă de presă unde preşedintele Consiliului Judeţean, alături de doi subordonaţi politic, au recitat o poezie frumoasă: ni s-a spus de unde vom primi cărbune, nu însă şi cine îl va plăti, şi cu ce bani. Răspunsul îl vom afla, la fel ca toţi severinenii, la iarnă, probabil. Ar fi cazul să se renunţe la ipocrizie şi să nu se uite că, din 1998, de la înfiinţarea RAAN, mai bine de 11 ani acesta a fost condus de membri USL (Traicu, Sârbulescu, Săceanu, Dulcea); mai puţin de patru ani fiind condus de membri (sau foşti membri) PDL (Bolocan şi Olaru). Să ne înţelegem: noi am lăsat RAAN în funcţiune, cu salariile angajaţilor plătite la zi şi cu acte normative care asigurau funcţionarea  până în 2017. Afirmaţiile de acum ale preşedintelui Consiliului Judeţean denotă un tupeu caracteristic liderilor mincinoşi ai PSD. Orice control al instituţiilor abilitate ale Statului, care va veni şi pe care-l voi solicita, la RAAN, va scoate în evidenţă faptul că de când PSD a preluat puterea, valoarea contractelor pe care RAAN le are cu SC Floricola SA, societate comercială deţinută de Constantin Popescu, mâna dreaptă a lui Adrian Duicu, a crescut de câteva ori. După preluarea managementului RAAN de către USL s-au făcut o serie de plăţi datorită cărora unii nu dorm liniştiţi acum. Asupra acestui punct, însă, cum iarna e lungă, vă asigur că voi reveni! În ceea ce priveşte problema primarului Gherghe, aş dori, de asemenea, să fac câteva precizări: Nu-i nicio problemă că Primăria are datorii, altfel nu s-ar fi putut dezvolta aşa cum a făcut-o în anii 2008-2012. Este o altă minciună gogonată că Guvernul a achitat datoriile Primăriei. În ceea ce priveşte corecţiile financiare, foarte multe unităţi administrativ-teritoriale din ţară au avut asemenea corecţii, dar în instanţă s-a dovedit că ele au fost nejustificate şi nu are Duicu niciun merit în faptul că municipalitatea nu mai are de suportat corecţii financiare. În rest, gargară multă, nesusţinută de fapte. De ce nu ne spun cei care acum ne blamează pe noi, măcar un singur proiect pe care l-au înaintat de un an şi jumătate încoace? Cum vor să aducă bani sau investitori? Cât priveşte faptul că CL conduce Primăria, denotă gradul de cunoaştere al Legii administraţiei locale al celor care îi conduc pe mehedinţeni astăzi, dar mai denotă şi modul în care Adrian Duicu ştie să colaboreze cu primarii din judeţ: toţi trebuie să fie preşul pe care el să-şi şteargă picioarele. Îmi aduc aminte că pe vremea mandatului meu de preşedinte, toţi aceşti primari erau COLABORATORI ai Consiliului Judeţean şi ai preşedintelui CJ, iar nu slugi. Pe de altă parte, niciodată un trădător n-a fost respectat de tabăra pentru care a trădat! 

Buletin de Mehedinţi

Scrie un comentariu